Metodele naturale de planificare familială (I): metoda calendarului
Atunci când spunem "metode naturale de contracepţie" in mintea interlocutoarelor noastre apare imediat metoda calendarului, ca şi când ar fi singura. Vom vorbi in articole ulterioare despre alte metode naturale de contracepţie care, să o spunem încă de pe acum, au o eficienţă şi o precizie MULT mai mare. Faţă de acestea, "bătrâna" metodă a calendarului are un singur avantaj: simplitatea. Este singura care nu necesită nici consiliere, nici antrenament special; necesită doar un calcul.
Trebuie să facem următoarea observaţie: toate cele trei metode de abstinenţă periodică încearcă să discrimineze perioadele fertile ale ciclului lunar de perioadele infertile ale acestuia. Din acest motiv, pot fi folosite în ambele sensuri: în vederea concepţiei unui copil dorit, sau, dimpotrivă, cu intenţie contraceptivă, adică pentru a căuta evitarea apariţiei unei astfel de surprize în viaţa unui cuplu. De aceea le numim, mai degrabă, "metode de planificare familiala" si nu "metode de contracepţie". Planificarea familială este ansamblul metodelor prin care cuplurile urmăresc apariţia sarcinilor dorite şi sănătoase în perioadele dorite.
Calculul necesar pentru a deosebi zilele fertile de zilele infertile, în cazul metodei calendarului, se face astfel: se calculează lungimea ultimelor cicluri lunare din ultimele 6 luni. În acest fel se va identifica durata celui mai scurt şi a celui mai lung dintre ultimele 6 cicluri lunare. Ultima zi infertilă se obţine scăzând din ciclul cel mai scurt 20, iar prima zi de dupa ovulaţie considerată, din nou, infertilă se obţine scăzând din ciclul cel mai lung 10. Ca să ţinem minte uşor trebuie să memorăm formula: "scurt minus 20, lung minus 10″. Pe calendar se haşurează perioada fertilă, adică perioada în care există o probabilitate considerabila de producere a fecundaţiei.
Mai trebuie amintit că, prin "prima zi a ciclului", trebuie înţeleasă prima zi de apariţie a menstruaţiei, chiar dacă acest lucru înseamnă doar o picătură de sânge care se arată seara la ora 23.
Pentru ilustrarea metodei, să luam un exemplu: să presupunem că menstruaţia a apărut ieri, 11 februarie, şi că vrem să aflăm care va fi perioada fertilă următoare. Mai presupunem că ultimele 6 cicluri lunare au avut următoarele durate: 26 de zile, 29 de zile, 25 de zile, 30 de zile, 31 de zile, 29 de zile. Acum, luăm dintre acestea şase pe cel mai scurt din care scădem 20 si pe cel mai lung, din care scadem 10. Deci, ultima zi infertila va fi ziua a 5-a (25 minus 20), iar prima zi in care, din nou, se instaleaza infertilitatea va fi ziua a 20-a (31-10). Cu alte cuvinte, hasuram in calendar perioada 16 februarie-2 martie (presupunem un februarie cu 28 de zile).
Se observă următorul lucru referitor la lungimea perioadei considerate fertile: cu cât ciclul este mai neregulat, cu atât perioada respectiva se lungeşte si cu cât ciclul e mai regulat, cu atât se scurtează, dar nu poate fi mai scurtă de 10 zile. Deci, chiar în cazul "ca la carte" al unei menstruaţii care vine cu precizie de ceasornic la fiecare 28 de zile, vom avea 10 zile de aplicat abstinenţa sau alte metode contraceptive, în cazul în care avem intenţia de a evita o sarcină.
Care este eficienţa metodei calendarului? Datele pe care mai multe studii ni le oferă oscileaza în jurul unei eficienţe medii de 80 %. Deci, avem o eficienţă incomparabil mai mare decat cea a coitului intrerupt (65 %), foarte puţin mai mica fata de ovulele, cremele şi foiţele contraceptive (82-85 %), dar incomparabil inferioară in raport cu alte metode naturale, cu prezervativul şi anticonceptionalele orale (95-98 %), cu steriletul (98-99 %) sau cu ligatura trompelor (99,5 %). Mai trebuie observat un lucru: atunci cand spunem că "datele oscileaza in jurul…" avem in vedere o dispersie destul de mare a rezultatelor. Primele studii sugerau chiar o eficienta de doar 75 %, iar in cele mai noi eficienţa a crescut la 91 %. Cum se explică acest lucru, având în vedere că metoda a rămas aceeaşi ? Simplu, din cauza metodelor diferite de includere-excludere din studiu s-a observat că, în realitate, adesea apar sarcini nedorite din cauza nerespectării cu stricteţe a perioadei de abstinenţă. Dacă metoda pilulelor contraceptive eşuează cel mai des din cauza uitării pilulei, cea a calendarului o face cel mai des din cauza încălcării regulei jocului.
Această metodă a calendarului (e interesant ca initial a aparut ca metoda de tratament al infertilitaţii, ca să înveţe cuplurile când trebuie insistat în vederea aparitiei unui copil), cu toată precizia ei limitată, este mult mai folosita pe plan mondial în comparaţie cu alte două metode naturale, despre care vom vorbi în articolele viitoare.
Să observăm, în încheiere, că aceste metode naturale au numeroase avantaje, dintre care merită sublinată lipsa reacţiilor adverse. Un adevar mai profund este cel pe care l-am observat în practică: întâlnim adesea cupluri care optează pentru aceste metode în cadrul unei opţiuni fundamentale mai largi în favoarea tradiţiei sau ritmurilor naturale consubstanţiale omului. Nu în ultimul rând, metodele naturale sunt singurele permise, în anumite situaţii, de normele moralei religioase.
În sfârşit, ceea ce mulţi consideră ca principal dezavantaj al acestor metode, anume necesitatea unei abstinenţe periodice, poate fi, din punct de vedere psihologic, un mare avantaj: există mereu o voluptate a aşteptării. Micul necaz al lui "astăzi nu se poate" se poate preface şi poate contribui la marea bucurie a lui "astăzi, în sfârşit, se poate". Nu ţine aceasta de arta minunată a trăirii împreună?
Dr. Mihnea DRAGOMIR
