Despre investigaţii în sarcinǎ

O întrebare care mi se pune foarte frecvent este "Când trebuie făcute analize în sarcină şi care sunt analizele şi investigaţiile cele mai recomandate ?"

Trebuie observat din capul locului că ar fi bine ca această întrebare să fie pusă încă dinainte de momentul concepţiei, astfel încât unele investigaţii să fie făcute în faza preconcepţională.

Cum acest lucru, din câte am observat, rareori se întâmplă, vom recomnada, cel puţin, ca cei doi parteneri să meargă la medicul de familie cât mai devreme în timpul evoluţiei sarcinii. Consultul iniţial trebuie să stabilească dacă este vorba de o sarcină normală sau de o sarcină cu risc crescut. În continuare ne vom referi numai la saricinile normale, cele cu risc crescut fiind numai de competenţa medicului obstetrician (="mamoş"), care, în funcţie de tipul şi gradul de risc, va recomanda investigaţiile necesare.

Într-o sarcină cu evoluţie normală trebuie făcute analize de două ori: prima dată la luarea în evidenţă , adică cel mai târziu în luna a 3-a, iar al doilea rând de analize trebuie făcut în luna a 7-a.

Analizele de prim trimestru cuprind:

• teste hematologice: hemoleucograma completă, frotiu de sânge periferic, grupa de sânge şi Rh-ul. Numai în cazul în care Rh-ul sângelui este NEGATIV este necesar să se determine şi Rh-ul şi grupa de sânge a partenerului.
• teste biochimice: dozarea glucozei, colesterolului, trigliceridelor, fierului, calciului, transaminazelor, ureei şi acidului uric în sânge, precum şi un sumar de urină.
• teste imunologice şi microbiologice: teste pentru sifilis, virusul HIV, rubeola, examen de secreţie vaginală şi, numai în cazul pacientelor care au animale de casă, testul pentru Toxoplasma.
• ecografie abdominală generală.

Analizele de ultim trimestru sunt aceleaşi, cu următoarele deosebiri:

• nu se mai fac: Rh-ul şi grupa sanguină, testul de rubeolă şi cel pentru Toxoplasma.
• se face ecografie obstetricală în loc de ecografie abdominală generală

Alte investigaţii se fac la recomandarea medicului de familie. De exemplu, în anumite cazuri de disfuncţii tiroidiene în antecedente, medicul poate recomanda dozarea hormonilor tiroidieni.

Erori frecvente în privinţa investigaţiilor de sarcină:

1. Suprainvestigarea
2. Subinvestigarea
3. Folosirea unor investigaţii invazive fără indicaţie
4. Abuzul de ecografii
5. Netranscrierea rezultatelor în caietul sarcinii

Câteva cuvinte despre fiecare.

1. Suprainvestigarea este cea mai frecventă eroare întâlnită. Rareori pacientele sunt vionovate în acest caz, de obicei suprainvestigaţiile se fac la recomandarea medicului, în special dacă e vorba de obstetrician. Trebuie spus un lucru pe care doctorii se străduie să-l păstreze secret: ei câştigă mult mai bine dacă pacienţii au mereu nevoie de ei. Această adevărată dependenţă de medic se întreţine cel mai bine creând false nevoi pacienţilor şi descriindu-le false pericole. O bună metodă este suprainvestigarea, în umorul negru medical există butada "un pacient sănătos este un pacient insuficient investigat". Atunci când, ca medic, primeşti rapoarte de analize de mărimea unui cearşaf este imposibil să nu găseşti ceva, cât de nesemnificativ, de care să te agăţi, acest ceva fiind, aţi ghicit, un potenţial pericol major, ori posibilitatea unei afecţiuni grave şi e folosit ca pretext pentru a chema pacientul la noi şi noi investigaţii şi controale. Dacă este vorba de o pacientă însărcinată, atunci e o ocazie excelentă pentru aplicarea acestei tactici, femeia gravidă fiind cu adevărat o vitimă ideală pentru un întreg sistem medical. Un alt lucru despre care medicii se străduiesc să nu vorbească este faptul că există de multe ori înţelegeri de reciprocitate sau de comisioane între ei. Pericolul suprainvestigării nu este numai economic (cheltuialǎ fără cap), ci mai ales medical: se accentuează ideea extrem de stressantă pentru mamă şi copil că sarcina este la tot pasul pândită de teribile pericole, când în realitate ar fi bine ca fiecare pacientă să ştie că graviditatea este starea normală, aşa cum pentru trandafir înflorirea este starea normală. Exemplele de suprainvestigare pe care le întâlnesc cel mai frecvent sunt: ecografia morfofetală, anticorpii antirubeola în trimestrul al 3-lea, examenul Papanicolau în trimestrul al 2-lea, anticorpii antilisteria, VDRL-ul etc. Toate acestea sunt, în cel mai bun caz, perfect inutile. Din păcate de multe ori se mai dau şi tratamente ori se iau decizii de întrerupere a sarcinii în astfel de cazuri.

2. Subinvestigarea este întâlnită mai mult la femeile care au mai avut copii: acestea, de multe ori suprainvestigate la prima sau la primele sarcini, cad în extrema cealaltă. Lor trebuie să le spunem că succese ale unor sarcini anterioare nu garantează succes al sarcinii prezente, deoarece sarcinile nu seamănă una cu alta.

3. Folosirea unor investigaţii invazive fără consultarea medicului de familie este o tendinţă periculoasă în ultima vreme. Tehnici ca amniocenteza sau prelevarea de sânge din corion fac parte din tehnicile de vârf care trebuie folosite cumpănind bine beneficiile şi riscurile. Într-o sarcină care evoluează normal, este cert că riscurile sunt mai mari decât beneficiile, iar într-o sarcină anormală este necesară consilierea de către medicul de familie. Trebuie observat că astfel de tehnici cu care se mândresc clinicile faimoase reprezintă investiţii mari de aparatură şi personal. Orice investiţie se recuperează în mod proporţional cu utilizarea ei, de aceea există o tendinţă naturală a clinicilor care posedă asemenea capacităţi de a supraprescrie folosirea lor.

4. Abuzul de ecografii este un tip mai aparte de suprainvestigare. Există o anumită nevoie psihologică a mamelor şi taţilor de a-şi vedea copilul sau de a-i vedea ori auzi inima sau de a şti mai devreme carui sex îi aparţine. Nu există altă explicaţie pentru investirea unor sume exorbitante în ecografii 3 şi 4 D, morfometrice, făcute cel puţin lunar. Trebuie menţionat că extrem de rar o ecografie "vede" anumite anomalii de dezvoltare fetală în prima parte a sarcinii, când este posibilă întreruperea ei. Mult mai frecvent ecografia "vede" probleme care nu există (de departe aici pe primul loc se află false probleme ca prea mult ori prea puţin lichid amniotic). Să mai observăm că, deşi din datele acumulate până acum nu există riscuri ale ecografiei, totuşi este de evitat ecografia făcută în luna a 4-a (poate afecta dezvoltarea urechii) şi ecografiile făcute atunci când mama are febră (poate afecta dezvoltarea creierului).

5 Netranscriea rezultatelor în caietul sarcinii este o eroare foarte uşor de evitat. De multe ori paciente care au făcut toate investigaţiile necesare ajung la maternitate şi nasc fără să aibă un rezultat al investigaţiilor anterioare. Este important ca fiecare gravidă sa-şi pregătească "geanta de maternitate" din timp, iar în această geantă să stea şi caietul sarcinii completat cu ultimele date. Mai multe despre "geanta de maternitate" şi despre ce ar trebui sǎ conţinǎ ea voi scrie într-un articol viitor.

Dr. Mihnea DRAGOMIR

Alte articole